marți, 23 iulie 2013

Umor cazon (8)

Comandantul verifică servitul mesei de prânz. Ajunge la prima masă şi întreabă:
- E bună mâncarea?
- Foarte bună! răspund soldaţii.
Se îndreaptă către altă masă şi întreabă:
- E bună mâncarea?
- Daaa, răsună vocile soldaţilor.
- Vă ajunge?
- Daaa, răsună din nou.
- Ne mai şi rămâne, se aude un glas din fundul sălii.
Mândru de răspuns, comandantul întreabă:
- Şi cu cea care rămâne ce faceţi?
- O mâncăm şi pe aia, răsună într-un glas sala de mese!


La instrucţie, sergentul care e miop de felul lui, ordonă:
- Drepţi! Asta e valabil şi pentru tine, tu ăla cu boneta roşie, din spate!
- Domnule sergent, permiteţi să raportez: ăla e un Hidrant!
- Nu mă interesează! Aici trebuie să execute comanda şi cei cu facultate!

Însoţindu-l pe generel în inspecţia pe care acesta o efectuează în incinta unităţii sale,
colonelul observă starea de dezordine şi mizerie în care se află bucătăria şi îl ia la rost
pe un biet locotenent care se învârteşte pe acolo:
- Ce-i mizeria şi dezordinea asta? Ce faci dumneata aici?
- Lasă-l în pace, colonele, intervine generalul.
Chiar dacă ar vrea, n-ar putea face nimic, fiindcă e aghiotantul meu...

Un accident în care un autocamion loveşte o căruţă, calul şi căruţaşul fiind răniţi destul de grav.
Un echipaj de poliţie soseşte la faţa locului iar unul dintre poliţişti văzând calul rănit
chinuindu-se, într-un acces de milă, îl împuşcă.
Se îndreaptă apoi către căruţas, cu pistolul în mână şi îl întreabă:
- Dumneavoastră sunteţi rănit?
- Nu, nu! Doamne fereşte, aşa de bine nu m-am simţit niciodată.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.