28 februarie 2014: Eveniment la Târgovişte

Vine, vine primăvara...
Să vă aşteptaţi să aflaţi adevăruri crunte!
Numai spunând adevărul putem redeveni oameni.
Iar dacă redevenim oameni, putem spera să ieşim din abisul în care ne-am prăbuşit.  tROfi

Biatlonul Tancurilor ediţia 2014

      Până astăzi (30 ianuarie 2014 n.a.), cincisprezece state au confirmat deja participarea lor la "Biatlonul Tancurilor 2014" și au raportat că vor concura cu tehnică rusească, pe tancuri T-72B (Т-72Б).
Departamentele militare din cinci state - Ucraina, Grecia, Republica Cehă, Italia și China - au declarat intenția de a participa la Campionatele Mondiale, "Panzer Biatlon 2014" pe tancurile lor, a declarat la 30 ianuarie șeful Instrucţiei pentru luptă al forțelor armate ale Federației Ruse, Ivan Buvaltsev. 

Campionatul Mondial "Tank Biatlon 2014" va avea loc în perioada 26.07-16.08.2014 în poligonul Alabino din regiunea Moscova.
Prima ediţie a acestei competiţii a avut loc în Rusia în 2013, stârnind un mare interes în străinătate şi având succes la public. Atunci au participat tanchişti din Rusia, Belarus, Armenia şi Kazahstan. După cum am arătat, anul acesta lista este mult mai lungă, pe lângă ţările deja enumerate, existând posibilitatea participării şi tanchiştilor din Suedia, Marea Britanie, Germania şi SUA, cu tancurile lor, bineînţeles.
Despre vizita americanilor a anunţat chiar preşedintele rus, Vladimir Putin, în timpul ultimei întâlniri avute cu studenţii de la Institutul de Inginerie şi fizică din Moscova.

Sportul inedit propune o abordare militarizată şi blindată a biatlonului, fiecare tanc având de îndeplinit numeroase misiuni şi de depăşit un parcurs cu obstacole, iar departajarea se face, în mare parte, la fel ca în sportul de iarnă, la poligon. 

Competiţia propriu-zisă constă din două etape: deplasare (cros) şi trageri. 
Crosul presupune parcurgerea unui traseu de mulţi kilometri cu diferite obstacole: vaduri, baraje, coline, poduri cu şanţuri etc. Traseul are porţiuni de viteză mare şi locuri pentru depăşire. Pentru conurile dărâmate sau abaterea de la traseu echipajul este penalizat.

În timpul tragerilor echipajele trebuie să nimerească ţintele în trei moduri:

- proiectile standard (trei proiectile plus unul de rezervă) – trei ţinte, care simulează vehicule blindate la o distanţă de 1,6 km, 1,7 k şi 1,8 km

- cu mitraliera antiaeriană de pe turelă (20 de cartuşe, 5 de rezervă) – ţinta simulează un elicopter la distanţa de 900 de metri

- un proiectil ghidat – ţinta simulează vehicule blindate la o distanţă de 2 km.

În cazul unei greşeli, echipajul trebuie să parcurgă o distanţă de penalizare de 500 de metri. În ce priveşte regulile tragerii se pare că ele trebuie să fie schimbate deoarece nici tancurile americane nici cele germane nu sunt înarmate cu proiectile ghidate.

În rest, aceste reguli sunt adecvate şi permit organizarea unei competiţii foarte spectaculoase. Poate că tocmai acest lucru este unul din obiectivele principale ale Biatlonului cu tancuri.

Competiţiile sunt mai bune decât războiul.

Material tradus, prelucrat şi adaptat de tROfi din mai multe surse, dintre care amintesc:

Ilia Kramnik
http://romanian.ruvr.ru/2014_01_25/Biatlon-cu-tancuri-Extinderea-formatului-6787/

http://vk.com/tvzvezda

http://tvzvezda.ru/news/forces/content/201401301738-5a0s.htm#

Aşadar, în timp ce state serioase şi chiar cele partenere NATO, îşi dezvoltă arma tancuri şi pun mare preţ pe instrucţia tanchiştilor, ajungând iată, la organizarea unui "Campionat Mondial al Tancurilor", noi, "fiind mai catolici decât Papa", opinăm, că arma tancuri, gata, a ajuns la final, cum s-ar zice "şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul", nerămânându-ne altceva de făcut, decât s-o desfiinţăm. Foarte uşor, găsim un bulibaşă căruia să i-o dăruim, la nunta fiicei sale, ca fier vechi, iar din arginţii agonisiţi în acest mod, să ne modernizăm armele noastre tradiţionale, cu care am făcut unitatea acestui stat şi ne-am câştigat independenţa şi suveranitatea.

Adică, furci, topoare, bâte, arcuri cu săgeţi, căruţe cu coviltir şi ce-om mai găsi prin şură!     tROfi

Despre T 72-ul dâmboviţean (7)

Aproape că am epuizat pozele pe care le-am avut cu T 72-ul dâmboviţean. Cred că am devenit şi enervant, şi plictisitor. Cel puţin din două puncte de vedere: primul ar fi acela că este foarte plictisitor să vorbeşti despre ceva sau cineva bătrân, dar care, este tânăr, iar al doilea, ar fi acela că, este ucigător de enervant să-l ştii şi bătrân, şi virtuos, şi frumos, şi mai bun, şi mai capabil decât tine.
Voi încerca să-mi iau rămas bun de la tanchişti într-un mod corect, zic eu şi grăbesc despărţirea numai pentru că am de gând să scriu şi despre altceva. 

Pentru a nu da loc la interpretări, faptul că se va renunţa la tancurile T-72 mi-a devenit clar în septembrie 2001, la primele trageri de luptă, atunci când, după ce mi-am instruit oamenii pe T-72, am ajuns în poligon cu ei şi am tras de luptă cu TR-77-580. Imediat, în iunie 2002 a venit prima restructurare, când unitatea a fost redusă drastic şi toate funcţiile au fost reduse, în ciuda faptului că începusem să primim TR-85-M1 şi să ne instruim pe acesta. Se pare că la noi în ţară, prostia primează, şi cu cât eşti mai tâmpit şi îngâmfat, cu atât poţi avea sorţi de îzbândă, dacă dai din coate iar mâinile le foloseşti la cărat diverse plocoane.
Deşi era deja stabilit clar, în doctrina sa de apărare, că în România, vor rămâne 5 batalioane de tancuri, printre care şi cel din Târgovişte, pentru faptul că era cel mai bun (nu am mai comentat şi arătat rezultatele tragerilor la care am participat cu alte unităţi, unde eram net superiori, sub toate aspectele - instruire, coeziune, iniţiativă, disciplină, spirit de echipă etc.), pentru faptul că avea cea mai bună tehnică (aici includ şi cele 30 buc. T-72), pentru faptul că unitatea avea cea mai potrivită aşezare strategică pentru o unitate de tancuri (nu întâmplător, la 1 ianuarie 1921 la Târgovişte s-a constituit întâiul Regiment de Care de Luptă din România!), pentru faptul că are nişte utilităţi la care alte unităţi nici nu visează (cale ferată şi rampă de îmbarcare-debarcare în interiorul cazărmii, poligon, tancodrom, loc de trecere prin vad, vad adânc şi pe sub apă chiar în cazarmă, săli de pregătire şi instrucţie, depozite de muniţii şi alte facilităţi, etc.), ce explicaţie poate fi găsită pentru desfiinţarea ei?!
Decât aceea că, pentru mulţi, scaunul este foarte important şi doar ceea ce aşează pe scaun folosesc la gândit, capul lor fiind doar un obiect de decor, pe care-l poartă doar ca să nu le plouă în gât. Aceasta este explicaţia mea pentru desfiinţarea unităţii, destrămarea subunităţilor, împrăştierea oamenilor pe la alte structuri sau trecerea lor în rezervă şi mai apoi, reînfiinţarea ei cu tehnică mai proastă.

Mai fac câteva precizări:
Toată tehnica, muniţia, armamentul şi materialele existente în unitate au fost redistribuite la alte unităţi şi depozite. 
Cele 30 buc. T-72, care până atunci au fost adăpostite în remiza specială destinată acestora, au părăsit unitatea în ianuarie 2005, toate fiind în stare operativă, dispunând de 6 (şase) unităţi de foc pentru tunul de 125mm, de o rezervă semnificativă de piese şi subansambluri de rezervă şi nu mai puţin de... 21 de motoare (noi-nouţe!-mă rog, aparţin anilor 80, dar păstrate la ţiplă!), existente (cred că şi astăzi) la Depozitul 129 Materiale Tehnice, unde am fost comandant până la 9 ianuarie 2009.
Dintre cele 30 buc T-72, 5 le-am dat la Piteşti, la rugăminţile mele, cu intervenţia şi sprijinul domnului general Gâţă Îlie, care era inspector pentru Arma Tancuri, iar 25 de buc. au ajuns, pe propriile şenile, la Centrul de Depozitare de la Voluntari.
Apropos, iată ceva ce n-a văzut Parisul:

Acesta este de fapt "tancul secţionat" aşa cum a fost numit în anumite comentarii. În realitate, este simulatorul sau "trenajorul" pentru tancul T-72, cel care a fost predat în ianuarie 2005 la Piteşti, la UM 01261, în stare de funcţionare.
Şi acum, în încheiere, aş vrea să-i numesc pe câţiva foşti colegi de-ai mei, care mi-au plăcut atunci când ne-am instruit pe T-72 sau pe cei care m-au ajutat, printr-un real aport, să desfiinţez unitatea, fără probleme. 
Gradele lor menţionate aici sunt cam cele de atunci, deşi, mulţi au făcut facultăţi, au înaintat în grad şi funcţii, lucru de care sunt mândru. Pentru cei mai mulţi, va fi o surpriză, deoarece nu i-am lăudat şi nu am vorbit de atunci despre ei, niciodată. 
Probabil că vor fi şi câţiva cărora nu le-am găsit numele şi care lipsesc din listă.
Să nu fie cu supărare.
Toţi cei pe care-i amintesc, sigur au văzut şi au pus mâna pe un T-72!
Mr. Antofie Cătălin
Mr. Niţă Gabriel
Plt.maj. Furieş Daniel
Plt.maj. Cazacu Marian
Plt.maj. Ştefan Ionel
Cpt. Alexa Bogdan 
Cpt. Văduva Adrian
Plt.maj. Duca Vasile
Plt.maj. Constantin Florian
Cpt. Zamfirescu Dănuţ
Plt.adj. Budescu Vasile
Mr. Goloiu Gabriel
Cpt. Torcică Valentin
Plt.maj. Oişte Valentin
Cpt. Chiţulescu Justin
Plt.maj. Dima Claudiu
Mr. Savu Nicolae - Dumnezeu să-l ierte!
Plt.maj. Stângă Gabriel
Plt.maj. Mihai Roger
Cpt. Voicilă Dănuţ
Plt. Antonescu Marius
Sg.maj. Nicolae Fănică
Lt. Ungureanu Silviu
Sg.maj. Vişan Petre
Sg.maj. Petrişor Robert
Plt.maj. Stoica Ion
M.m. Negriţoiu Constantin
Plt.maj. Drăghici Eduard
Plt. Paraschiv Marian
Lt. Diaconu Mugurel
Sg.maj. Joiţoiu Gheorghe
Plt.maj. Preda Emil
Sg.maj. Dragomir Robert
Plt. maj. Sichim Daniel
Plt. Greaca George
Plt. Petrea Constantin
Plt. Romaşcu Cătălin - Cel mai bun (subofiţer) comandant de tanc şi de pluton pe care l-am avut
Sg.maj. Ene Nicolae
Sg.maj. Niţoi Ioan
Sg.maj. Sandu F Ionuţ
Plt. Vancea Criatian
Sg. Guşoi Cristian
Sg.maj. Ciobanu Nicolae
Plt.maj. Angelescu Eduard
Cpt. Voicu Gheorghe - un om deosebit, sub toate aspectele
Plt. Nicolae Florin
Sg.maj. Bărboiu Gheorghe
Sg.maj. Costache Viorel
Plt.maj. Florea Liviu
Plt.maj. Iosifescu Florentin
M.m. Ocnaru Marius
Sg.maj. Piroşca Sandu
Lt. Chiţulescu Justin
Sg.maj. Andrei Mihail Marin Alin - Dumnezeu să-l ierte!
Plt. maj. Puşcoiu Mihai
Sg.maj. Pătru Cristian
Sg.maj. Preda Ionel
Sg.maj. Giurea Octavian
Sg. Mitroi Robert
M.m. Sandu Gheorghe
Sg.maj. Zidaru Mădălin
Cpt. Drăgoi Laurenţiu - (în afara unor calităţi evidente de om şi ofiţer) a renunţat la prima de merit, consemnând asta în scris, în favoarea unui subofiţer din subunitate
Plt.maj. Stănescu Constantin
Plt. Ghinescu Marius
Plt. Cososchi Lucian
Plt. Ene Emil
Plt. Stanca Viorel
Plt.maj. Stan Cătălin
Plt. Paraschiva Florin
Lt. Georgescu Iuliu
M.m. Voicu Sorin
M.m. Pătraşcu Cătălin
M.m. Abălaru Daniel
Plt. Ştefan Viorel
Sg.maj. Matei Marcel
Sg.maj. Deliu Florin
M.m. Trandafir Valentin
Plt.maj. Şerban Ion
Şi pentru a pune punct acestei serii de articole, iată cum arată acum T 72-dâmboviţean: 

(Mulţumesc pentru foto de mai sus domnului Victor Sămărtinean)

Despe T 72-ul dâmboviţean (6)

A te simţi ca "Regele unei ţări ploioase" este poate o expresie plastică şi un pic forţată într-un context unde se vorbeşte

despre tancuri. Dar cum naiba puteai să te simţi când brusc ai aterizat în mijlocul unor bisericuţe unde nu cunoşteai pe nimeni şi nu aveai habar de ceea ce se punea la bătaie, unde mulţi încercau să-ţi intre pe sub piele, ca microbul de râie, atrăgându-ţi în acest fel atenţia asupra bunelor lor intenţii şi capacităţilor profesionale?!...
Başca, una era prevăzut în statul de organizare, alta era situaţia reală, gradul de încadrare cu personal abia dacă ajungea la 50 %, iar tehnica existentă (şi aici amintesc doar cele 108 tancuri, înaintea aducerii TR-urilor 85-M1, era de aproape 300% faţă de stat), faptul că unitatea trebuia să păzească şi să asigure buna desfăşurare a activiţăţilor într-un poligon de garnizoană, un

poligon redus pentru tancuri, un tancodrom, un GAZ, două depozite de muniţie şi să mai şi asigure întervenţia, cu o subunitate de valoare pluton infanterie (constituit din tanchişti!!!) la depozitul de muniţie de la Dichiu (undeva în creierul munţilor) şi la un alt depozit de armament şi muniţie situat aproape de Ploieşti. Ca şi cum toate astea nu erau de ajuns, în cazarmă înfiinţându-se un comandament al unei mari unităţi de logistică (Brigada, iar ulterior, Baza 2 Logistică "Sud"), Cdt. B. Tc. şi cu a sa unitate, care nu se subordona acestei mari unităţi, erau puşi să se mute dintr-un birou în altul şi dintr-o clădire în alta, mai ceva ca ţiganul cu cortul. (Va urma)

Despe T 72-ul dâmboviţean (5)

Orişicât de smerit şi de modest aş fi vrut să fiu şi să rămân,
pentru că, anumite lucruri care s-au întâmplat, şi nu au vizat doar persoana şi viaţa mea particulară, cred că e mai bine să le arăt, fără niciun pic de mânie, de denaturare a realităţii sau de răzbunare.

Aşadar, pe 30 august 2001 am preluat Drapelul de Luptă al Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş".
În organica sa, batalionul avea 3 companii de tancuri (cu plutoanele pe 4 tancuri, compania având 13 tancuri) Batalionul avea aşadar 40 de tancuri (3 Cp.x 13 Tc +tancul Cdt.B.). Din cele 40 Tc, toate operative, 30 buc. erau T-72, iar 10, T55 modernizat. în cazarmă, printre alte maşini de luptă, era diferenţa de tancuri până la 108 buc, 12 Autotunuri SU 100, câteva zeci de tansportoare amfibii blindate, BRM-uri, TAB-uri purtătoare de Maliutka s.a.m.d.
Evident, am fost interesat de tancuri, şi mai ales de cele 30 buc. T-72, unul dintre acestea fiind tancul comandantului de batalion, adică, fiind tancul meu! :)
Nu e mare lucru să fii numit comandant şi să te trezeşti comandant peste câva zeci sau sute de oameni. Mai ales, să ai la dispoziţie poate chiar cea mai performantă maşină de luptă pe care ţara ta ţi-o poate pune la dispoziţie în acel moment. 
Cam de aici încep problemele: Eşti în stare, sau te simţi capabil să nu te faci de râs?!
Ce să vă spun, după foarte puţin timp de la numirea mea ca şi comandant la unitatea de T-72, am primit în vizită o delegaţie de la CASTEL FILM STUDIOS, care căuta o locaţie pentru filmările la REGELE RĂZBOIULUI, cu Nicolas Cage în rolul principal.
Deja mă simţeam în pielea unui Rege al Războiului.
Din diverse motive, pentru turnarea filmului a fost aleasă o altă locaţie. 
Iar eu, odată cu luarea în primire a patrimoniului unităţii şi cu înţelegerea problemelor uniţătii, am ajuns să mă simt ca Regele unei ţări ploiase.

Despe T 72-ul dâmboviţean (4)

Probabil că, asta e o lovitură adevărată, primită, de un tanchist. Mi se pare normal s-o încasez, pentru că aşa se întâmplă atunci când scrii şi nu studiezi.

... :)

Personal, am numarat 5 lovituri care au atins tancul:

- un proiectil (presupun exploziv-fugas, nu a lasat prea multe urme) a atins antena de pe turela, a explodat si a topit-o, arzand si vopseaua in jur;
- un alt proiectil exploziv-fugas a lovit aripa din dreapta, aceasta era sfasiata rau, la fel rezervoarele suplimentare de deasupra;
- un al treilea exploziv a lovit placa blindata din spate, spre stanga - incredibil, dar a indoit putin blindajul;
- doua proiectile cumulative au lovit cutia blindata din stanga/spate, aproximativ dinspre "ora 7". Unul a lovit exact la imbinarea dintre placa blindata spate si cea laterala stanga si, fara a devia deloc, jetul cumulativ a strapuns blindajul si a intrat in camera energetica. Al doilea a lovit esapamentul, l-a perforat si a patruns si el in camera energetica.
Nu stiu care au fost avariile la motor, nu am putut ridica obloanele de acces - dar cu doua cumulative care au trecut, trebuie sa fi fost avarii importante. 

• 

• Grup:Members
• Postari:271
• Inregistrat:03-December 08
• Location:Timisoara

Postat 07 March 2010 - 09:30 PM

In Bucuresti, pe timpul revolutiei, au fost prezente trei modele de tancuri:
- TR-800 (sau TR80, dupa altii) de la regimente de tancuri din Bucuresti;
- T-55 ale regimentului de tancuri din Caracal;
- T-72 ale regimentului de tancuri din Targoviste.
Caracalezii s-au umplut de "glorie", cu ajutorul neprecupetit al conducerii armatei romane si al secretomaniei comuniste. La revolutie tocmai faceau trecerea de pe T-55 pe TR-800. Cand au fost alarmati si au primit ordinul de a se deplasa la Bucuresti, au preferat (intelept) sa plece cu T-55-urile. Nu cunosteau bine TR-urile, in plus T-55 era mult mai fiabil. In primul rand, chestie auzita de mine dar neconfirmata dintr-o sursa directa, pe drum au avut un accident (doua tancuri care s-au ciocnit intre ele pe ceata), soldat cu moartea unui ofiter. Apoi, in Bucuresti, unul dintre echipajele lor au reusit isprava sa obtina prima victorie tanc-contra-tanc a armatei romane de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial - au avariat grav un T-72!
Explicatia este simpla - inainte de revolutiune T-72 era tinut la secret, majoritatea tanchistilor romani nu stiau ca aveam asa ceva in dotare, iar peste 90% nu stiau cam cum arata asa ceva. Caracalezii au fost chemati in Bucuresti, dar nimeni nu s-a preocupat sa-i informeze serios ce se intampla pe acolo si cam ce forte se afla in capitala si prin ce zone actioneaza. Apoi au fost bombardati cu informatii false prin radio si TV, gen teroristi cu tancuri necunoscute aparute din pamant - unii stiti cam ce era pe atunci prin Bucuresti! Acelasi gen de informatii au primit si de la gramada de civili binevoitori care traiau spectacolul vietii lor!
Asa ca, atunci cand au dat nas in nas pe o strada cu un tanc necunoscut, au deschis focul! T-72-urile nu aveau munitie de tun, era mare lipsa de asa ceva pe atunci, asa ca echipajul respectiv a incercat sa o stearga. Nu au fost insa suficient de rapizi - au fost loviti din spate iar tancul a fost avariat grav. Instalatia de stins incendii a functionat insa perfect, asa ca echipajul a reusit sa scape.
Am vazut tancul respectiv la Mizil, pregatit pentru a intra in reparatie si l-am examinat indeaproape. Mi-a dat fiori! 

Se pare că trebuie să... sar la episodul 5!  :)

Despre T 72-ul dâmboviţean (3)

Cred că nu e ceva comun şi prea des întâlnit, mai degrabă poate, e ceva deosebit, ca un băiat din Mila 23, despre care se ştia că era mic, firav, ehh, bunicel la şcoală, prieten cu toţi cei din satul lui, mai mari, mai mici, mai tineri, mai bătrâni, indieni sau mexicani (în Mila 23, bufetul şi debarcaderul fiind la jumătatea satului, cei din stânga, adică din amonte sau din vest, în jocurile copilăriei mele erau indieni, iar cei din dreapta, spre aval, erau mexicani)... să fie numit comandantul celei mai celebre şi puternice unităţi de tancuri din Armata Română, Batalionul 1 Tancuri "Vlad Ţepeş"! 

Pentru că am fost acuzat, mai pe şleau sau mai pe şest, că am ajuns comandant la unitatea de tancuri din Târgovişte cărând butoaie cu vin, bărci cu peşte şi saci cu icre, vă rog să-mi îngăduiţi să continui un pic această divagaţie.
Într-una din primele zile ale celei de-a doua decade ale lunii iulie 2001, pe la amiază, am fost anunţat să mă prezint în biroul comandantului Brigăzii 40 Mecanizată "General David Praporgescu", eu fiind şeful S-3, "Operaţii şi Înstrucţie".
- "Leşinatule" (asta era o vorbă de alint pentru cei pe care-i simpatiza), pe unde umbli? Stai jos! îmi porunci Comandantul, colonelul Gheorghe Fratu. În biroul comandantului mai era o persoană, colonelul Stoe Petre, şeful S-1 la Corpul 1 Armată. Ciuleşte urechile, beleşte ochii şi zici "Da"...
- "Da", încercai să mă încadrez în peisaj.
- Fii atent aici, cam de o lună, poate mai mult, unitatea de tancuri de la Târgovişte nu are comandant. Noi, şi-l arătă cu privirea pe colonelul Stoe, ne-am gândit că tu ai fi potrivit...
- La batalionul de T-72?
- Exact!
- "Da"... Sigur că vreau, nici n-am visat aşa ceva, numai că eu am făcut raport de trecere în rezervă, au trecut deja trei săptămâni, raportul a fost aprobat... 
- Trofi! Accepţi ?
- Da!
- Bine, leşinatule. Şi comandantul brigăzii ridică receptorul telefonului, formă un număr, iar când auzi persoana de la celălalt capăt al firului, spuse aproape cu o bucurie neprefăcută:
- Domnule general, locotenet-colonelul de tancuri Ifim Trofimov este de acord să vină la unitatea de tancuri din Târgovişte...
- I-ai spus că acolo sunt oarece probleme?
- Nu e necesar, el pricepe din mers! 
- Bine! Atunci, aşa va fi. Încearcă să-l pregăteşti oarecum, câtuşi de puţin, căci oamenii din Dâmboviţa, şi mai ales cei din Târgovişte, nu sunt ca voi, dobrogenii.
- Cred că nu este cazul, domnule general. El, practic, este imun sau neutru, căci este lipovean.
Aşa am ajuns eu comandant la T-72, cel mai bun tanc pe care l-a avut Armata Română.
 (Va urma)

Cu ANTOFIE CATALIN, seful de stat major şi DUMITRA IULIAN, comandantul poligonului

Cu cel mai bun prieten, comandorul TUDORICA PETRACHE 

Cel mai bun ochitor

Aşa s-au făcut aceste poze

T-72: o nelinişte continuă într-o linişte ciudată

Despre T 72-ul dâmboviţean (2)

Atunci când se executau trageri sau aplicaţii cu acest tanc, noi, "ceilalţi", tanchişti, infanterişti sau artilerişti, nu aveam acces în poligon, fiind traşi "pe dreapta" şi nevoiţi să aşteptăm până la plecarea acestora.

Cel mai bun echipaj pe care l-am avut, cu Plt. ROMAŞCU CATALIN,
CEL MAI BUN COMANDANT de tanc şi de pluton

Mi-aduc aminte că odată, după ce am debarcat tancurile la Baia, (mă refer la perioada când eram la Medgidia şi aveam TR-77-580), în drum spre Poligonul Babadag, am fost dirijaţi într-o poiană departe de marginea pădurii şi am aşteptat acolo cam o jumătate de zi, fără să ni se explice motivul.
Să compari un tanc cu o bijuterie sau să-l numeşti aşa pare neverosimil, sau este deja o exagerare, însă tanchiştii care au lucrat şi s-au instruit cu/pe acest tip de tanc, aşa îi spuneau: o bijuterie de tanc.
Iar comparându-l cu un TR-77, TR-85 sau chiar şi cu T-55, oricât de subiectiv ai fi, ţinând partea tancurilor menţionate, nu ai cum să nu recunoşti superioritatea netă a lui T-72, datorită caracteristicilor sale tehnico-tactice: putere de foc sporită (tun de 125 mm, cu ţeavă lisă), 3 membri în echipaj (încărcare automată), putere specifică şi mobilitate mult mai mare, siluetă şi presiune specifică mai mică, aparatură de ochire şi observare, de vedere pe timp de noapte, de legătură radio şi alte instalaţii speciale net superioare (la acea vreme!) etc.
Aşadar, până în decembrie 1989, existenţa celor 30 de buc. T-72 a fost cât se poate de discretă, ele neapărând prin reviste, ziare sau la tv, cel puţin eu nu am ştiinţă de vreo poză, emisiune sau reportaj unde să fi fost tratat acest subiect. Aşa se face că la revoluţie, când au intrat în Bucureşti, aceste tancuri au fost considerate "tancuri inamice", deschizându-se foc asupra lor, cu TR-85, de către tanchiştii bucureşteni. 
Chiar dacă un T 72 a fost lovit (de câteva ori!) în placa din spate a cutiei blindate, marele noroc (nici nu ştiu cum să numesc această întâmplare) a fost că T 72-urile nu au ripostat. 
Închipuiţi-vă ce s-ar fi petrecut dacă Batalionul de T-72 dâmboviţean, care în acele zile de decembrie, dar fierbinţi, a parcurs drumul Târgovişte-Bucureşti de două ori, ar fi ripostat, deschizând focul cu tunul de 125 asupra celorlalte tancuri. 
Încă o dată o spun, şi o fac cu toată seriozitatea şi responsabilitatea:
Norocul nostru, al tanchiştilor, în special, şi al românilor, aşa, în general, este că nu toţi suntem tâmpiţi!
Iar ca şi corolar la această afirmaţie, ghinionul nostru însă este că mulţi sunt! (Va urma)