sâmbătă, 28 martie 2015

Delta lui tROfi

Dacă, Doamne Fereşte,

sau, Doamne Ajută,
DNA-ul îl va ancheta pe Ifim, 
sunt sigur că va găsi la el sute şi mii de fotografii cu 
"Delta lui Ifim",
pe care nu le-a văzut nimeni până acum...





tROfi

sâmbătă, 21 martie 2015

Floarea de echinox

Floarea de echinox

Este mică și plăpândă,
dar îndrăzneață, ne-nfricată
şi flămândă.
Frumoasă, albăstrică, zâmbitoare
și se ține bine,
deși e abia cât găletușa de la
glezna unei albine, 
floarea de echinox
mă ia la rost: 


- Ce-o fi fost în capul tău?
De ce dezinformezi persoana pe care o iubești?
Ești gelos pe ea, sau pe mine?
De ce i-ai spus că înfloresc în aprilie,
când, iată dovada, 
eu înfloresc chiar acum,
la echinox! 


- Draga mea, 
iubita mea, 
înțelege-mă, eu mai și greșesc.
De asta,
nici nu port vreun titlu regesc.
"Regele unei țări ploiase"
este nume de împrumut.
Așa mă simt atunci
când frumuseța ta
mă lasă mut.


 tROfi      

sâmbătă, 14 martie 2015

Mesaj sau avertisment?

Mesaj din SUA pentru Romania:

 acum, ori niciodata!

Romania după Războiul din Ucraina: amenințări și oportunități
“Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit astăzi aici și pentru oportunitatea de a vorbi aici (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, n.m.). Doresc să mulțumesc bunului meu prieten Don Lothrop, care a fost un susținător remarcabil și un mentor al întregii noastre organizații la CEPA. Mulți dintre voi nu realizează amploarea impactului pe care Don îl are pentru țara dumneavoastră ca ambasador în Statele Unite. Don depune eforturi formidabile în a educa Guvernul SUA, think-tank-urile și comunitatea de afaceri cu privire la potențialul României și la importanța strategică a acesteia pentru Statele Unite. Don este unul dintre fondatorii Inițiativei SUA-România la CEPA, iar munca sa privind Inițiativa România One a fost o sursă de inspirație pentru noi toți la CEPA, în misiunea noastră de a reprezenta la Washington singurul think-tank dedicat promovării unei Europe Centrale înfloritoare din punct de vedere economic, stabilă geopolitic și liberă din punct de vedere politic, având legături strânse și durabile în Statele Unite.
Astăzi vreau să vorbesc despre a doua parte a misiunii CEPA: geopolitica.
În cadrul ultimelor opt luni, războiul a revenit în Europa Centrală și de Est. Cea mai mare țară din Europa de Est, o națiune suverană de 45 de milioane de oameni, ale cărei granițe au fost garantate de Marile Puteri, a fost supusă unei campanii susținute de violență de stat, destabilizare sistematică și dezmembrare, la comanda Federației Ruse. Această țară a fost invadată în mod repetat, cetățenii săi au fost uciși, teritoriul său a fost ocupat. Peste 3.000 de persoane au fost ucise. Frontierele au fost redesenate. Un avion civil a fost doborât. Iar Occidentul a intrat într-un concurs prelungit de geopolitică cu Rusia. Europa de Est a devenit, încă o dată, în timpul vieții noastre, o frontieră geopolitică și civilizațională. Iar toate acestea s-au petrecut într-o țară care se află la câteva ore de unde ne aflăm azi. O țară care împarte o frontieră de 600 de kilometri cu România.
De la începutul acestei crize, politica de securitate a Occidentului a pus accentul pe Nordul Europei Centrale, pe Polonia și pe Statele Baltice. Dar vreau să vorbesc în această după-amiază despre ce înseamnă războiul din Ucraina pentru geopolitica sud-estului Europei și, în special, ce înseamnă aceasta pentru cetățeni și pentru România ca stat.
Acesta nu este un subiect despre care discutăm foarte des. Pentru cei mai mulți, geopolitica nu este ceva la care noi, cei din Occident sau românii, în special, să fi avut destul timp să ne gândim. În ultimii 25 de ani am trăit una dintre cele mai stabile perioade din istoria omenirii. Ani de pace și prosperitate, liberi de Vechiul Haos al geopoliticii și de războiul Marilor Puteri.
Europa Centrală a fost simbolul suprem al acelei prosperități: această regiune s-a bucurat de o siguranță, de o acumulare de bogăție și de o libertate politică mai mare decât în orice moment în cei 1.000 de ani de istorie. În ultimul sfert de secol, România a trecut de la stadiul uneia dintre cele mai nenorocite și mai asuprite națiuni captive ale Blocului Sovietic la democrația cea mai de succes din Balcani. PIB-ul a crescut cu 150%. A atras peste 170 de miliarde de dolari în investiții străine. A atins una dintre cele mai rapide rate de creștere economică din lumea occidentală. Și a trecut prin șapte transferuri consecutive, pașnice, ale puterii în Parlament.
Succesul României a fost posibil prin curajul și ingeniozitatea cetățenilor săi. Dar a mai fost posibil și grație unui set de circumstanțe geopolitice de excepție și rare din punct de vedere istoric. Timp de 25 de ani, pentru prima dată în istoria modernă, România nu s-a confruntat cu o amenințare militară venită din partea unei puteri din afară. Aceasta a avut un acord de securitate cu cea mai puternică națiune de pe pământ. Și a avut parte de influența modernizatoare și reformatoare a celui mai mare bloc comercial din lume.
Acest set de condiții a creat un fel de moment “Goldilocks” pentru toată Europa Centrală, care a permis țărilor din această regiune să se vindece de rănile comunismului și să se concentreze pe construirea capitalului uman, a instituțiilor politice și a economiilor deschise ale statelor europene moderne. Nici o națiune nu merita această oportunitate mai mult decât România, victima statului polițienesc condus de Ceaușescu.
Momentul de după Războiul Rece a permis României o suspendare a legilor normale ale geografie și ale puterii care au dominat cea mai mare parte a istoriei sale și care au supus-o pe ea și pe vecinii săi la ceea ce Churchill a numit “torturile pe care poeții vechi și teologii le rezervă damnaților”.
Într-o măsură chiar mai mare decât Polonia, România a reușit să uite de dictatele strategice și diplomatice. A muncit din greu pentru a intra în NATO. A adus contribuții operațiunilor conduse de SUA în Afganistan. Dar nu a fost nevoie să-și facă griji cu privire la nivelul de bază/fundamental al geopoliticii, acela de a asigura statul și teritoriul său împotriva unei invazii, a constrângerilor sau împotriva extincției în mâinile puterilor ostile. Securitatea teritoriului românesc, integritatea sistemului său guvernamental, stabilitatea mediului său pentru atragerea de investiții și dezvoltare – toate aceste condiții prealabile pentru succesul statului român modern au fost asigurate în numele său, în mare măsură, de puteri din exterior.
Această perioadă liniștită a istoriei a fost o mare realizare atât pentru România, cât și pentru Occident ca un întreg, care acum pot sărbători 25 de ani de la tranziția din comunism.
Dar condițiile care au făcut posibilă această vacanță de geopolitică se apropie de sfârșit.
Invazia rusească din Ucraina reprezintă o provocare directă și foarte violentă la adresa bazelor juridice și teritoriale ale securității spațiului european. Aceasta semnalează modificări ale peisajului geopolitic din sud-estul Europei care vor modifica, la rândul lor, profund și permanent, mediul extern al României în moduri care vor pune sub semnul întrebării succesul său continuu ca stat european democratic în curs de dezvoltare.
Pentru prima dată în această generație, România are un prădător în ecosistemul său. Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a reapărut ca un stat nemulțumit din punct de vedere teritorial, capabil militar și ideologic antioccidental, cu capacitățile și intențiile de a răsturna soluționarea post-1991 în vecinătatea sa. Războiul din Ucraina arată că Rusia este dispusă să joace acest rol, folosind nu doar tactici de subversiune, luare de mită și intimidare, ci și prin utilizarea forței militare împotriva vecinilor săi.
În multe feluri, Vladimir Putin este deja în război cu Occidentul și câștigă. Nu a întâmpinat nimic în răspunsul națiunilor occidentale care să-l descurajeze să folosească aceleași tehnici pentru a teroriza, a destabiliza și a rearanja alte state de-a lungul frontierei de est a Europei.
Renașterea Rusiei vine într-un moment de slăbiciune pentru Occident, atunci când Pax Occidentalis înseamnă din ce în ce mai puțin pentru România. SUA sunt un aliat prin tratat al României; sunt și vor rămâne ferm angajate în apărarea sa. Dar natura influenței Americii în Europa Centrală se schimbă: bugetele noastre de apărare sunt în scădere, presiunile strategice de gestionare a mai multor regiuni la nivel mondial sunt în creștere și, teoretic, pe orice plan, iar influența Americii în sud-estul Europei este înlocuită de alte puteri.
În același timp, motoarele tradiționale de integrare occidentală încetinesc. Criza din Ucraina a demonstrat limitele capacității UE de a exporta modelul său de guvernare în spațiile în litigiu împotriva voinței unei Rusii determinate fără a poseda elementele tradiționale ale puterii geopolitice. Agenda de reforme a stagnat în multe țări din UE. Populismul și naționalismul sunt în creștere în sud-estul Europei, iar euroscepticismul este în creștere.
Aceste evenimente nu se petrec în vid. Trăim într-o perioadă de transformări globale extraordinare. Puterile în ascensiune și cele revizioniste testează capacitatea de rezistență a ordinii occidentale. Forme hibride de autoritarism sunt în creștere. Tacticile beligerante ale lui Vladimir Putin în Crimeea sunt reflectate de agresiunea maritimă a Chinei în Marea Chinei de Sud. Niciodată n-a mai fost astfel contestată puterea Americii, și nici rivalii atât de numeroși. Bazele lumii de după Războiul Rece se cutremură/se zdruncină în jurul nostru.
Acum, o mulțime de români ar putea asculta toate acestea și ar putea spune: “Sigur, lucrurile par instabile. Ucraina este o tragedie. UE este o harababură. SUA au problemele lor din Asia. Dar România este în NATO. Avem articolul 5. Avem trupe americane pe teritoriul românesc. Avem o economie de succes și un sector energetic în plină expansiune. Acum nu este momentul să-i perturbăm pe investitori cu geopolitica. Vom crește costurile apărării cu câteva puncte zecimale, dar, în cele din urmă, criza va dispărea și ne vom putea întoarce la afacerile noastre”.
Aceasta este o imagine tentantă, dar e iluzorie. Cred că, în anii următori, geopolitica de modă veche va începe să afecteze România în moduri care ar putea prezenta probleme grave pentru dezvoltarea sa economică și politică internă. Bazându-mă pe tendințele regionale actuale, văd cinci riscuri emergente cu care este probabil ca România să se confrunte:
Riscul unei frontiere militare reactivate pe frontul estic: avansarea continuă a Rusiei în sudul Ucrainei pune o presiune directă asupra României. În anii următori, România trebuie să se aștepte la frecvente încălcări ale spațiului său aerian din partea forțelor ruse, la hărțuire maritimă a navelor și platformelor din Zona Economică Exclusivă a României și la o mai mare agitație în Republica Moldova și Transnistria.
Riscul de a remilitariza Marea Neagră: Anexarea Crimeii pune Rusia în poziția de a perturba dezvoltarea energetică maritimă și economică a României. Patruzeci de procente din resursele energetice din ZEE a României fac acum obiectul unei dispute juridice declanșate de Rusia, pe baza revendicărilor vechii frontiere ucrainene. Până și o atacare fără succes a hotărârii din 2009 a Curții Internaționale de Justiție ar putea schimba climatul de risc pentru dezvoltarea sectorului energetic în spațiul Mării Negre și să împiedică planurile României pentru independența energetică până în 2020.
Riscul de incertitudine economică regională: Investitorii nu agreează războaiele. Comunitatea Europeana a prosperat din punct de vedere economic, deoarece două decenii de stabilitate au făcut din aceasta un loc sigur în rândul piețelor globale emergente. Dacă se pierde această stabilitate, veți pierde mai mult din baza necesară creșterii în viitor decât vă dați seama. Este exact ceea ce un raport recent al BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) a avertizat că se va întâmpla în CE în cazul în care criza din Ucraina se va întinde pe durata unui al doilea an.
În al patrulea rând, riscul naționalismului regional resuscitat/reînviat : Pentru prima dată după 1940, Războiul din Ucraina a reintrodus în CEE revizionismul etnic teritorial. Naționaliștii iredentiști din Transnistria până în Transcarpatia și în Transilvania au luat act de anexarea Crimeii și sunt încurajați în mod activ de Vladimir Putin și Alexandr Dughin.
Riscul de cooptare prin corupție: România este un “stat câmp de luptă” al Balcanilor. Intensificarea concurenței geopolitice crește atractivitatea sa ca țintă pentru puteri străine, care s-ar putea folosi de corupția din sistemul său politic ca de o breșă în securitatea națională.
În toate direcțiile în jurul României, ordinea Euro-Atlantică este în retragere. La est, o națiune suverană a fost invadată pentru a împiedica apropierea acesteia de UE; la vest, liderul ales în mod democratic în Ungaria a declarat moartea democrației liberale; la sud, un stat membru NATO/UE a fost cooptat de bani rusești și de propria guvernare defectuoasă într-o asemenea măsură încât este pe punctul de deveni un stat virtual capturat.
În acest context, România nu mai poate presupune că condițiile externe benigne, care i-au permis să prospere în ultimii 25 de ani, vor continua la nesfârșit. Ea nu mai poate presupune că nu se va confrunta cu o amenințare externă a intereselor sale sau chiar a teritoriului propriu; că un aliat din exterior va reuși să ofere stabilitatea mediului înconjurător; sau că puteri din afara nu vor folosi vulnerabilitățile României ca arme strategice împotriva sa.
Acestea sunt riscuri de care România nu a trebuit să își facă griji în mod semnificativ timp o lungă perioadă a vieții noastre. În stadiul său actual de tranziție, pericolul pe care îl prezintă pentru România este frânarea dezvoltării – pericolul că un mediu extern neospitalier va încetini sau va împiedica creșterea economică ori consolidarea politică a României într-un moment de răscruce în evoluția sa postcomunistă.
Dacă acest lucru sună exagerat, luați în considerație România interbelică: o țară mare, cu resurse naturale din belșug, care a fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post-1919 și unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, după SUA. Despre Constituția României din 1923 s-a susținut că este un “model de idealuri democratice liberale”. În termen de o generație, acest prim experiment al democrației românești a eșuat. Mediul strategic s-a schimbat. Liderii români au sustras resurse de stat și au pierdut încrederea poporului. Investitorii din Vest au dispărut. Puteri revizioniste au umplut vidul astfel creat. Românii au renunțat la democrație. Capturarea statului a survenit rapid, atât din exterior, cât și din interior.
Nu aceasta va fi soarta României din vremurile noastre. Nu suntem în 1930, iar România modernă a construit baze solide pentru un stat de succes. Dar, de asemenea, România nu va putea să se comporte strategic ca și cum am fi încă la începutul anilor 2000. Împrejurimile geopolitice se schimbă, iar România va trebui să se adapteze dacă dorește să reușească.
Într-o măsură mai mare decât în trecut, România va trebui să joace un rol direct în asigurarea condițiilor externe care îi garantează succesul economic și politic. Acestea includ premisele strategice fundamentale ale statului român: limitarea prezenței militare rusești la est de Nipru; menținerea Mării Negre ca spațiu economic deschis; înfrânarea revizionismului din bazinul dunărean; menținerea unei alternative strategice vestice în PSS.
Navigarea în acest nou mediu va necesita cel puțin trei lucruri din partea României, lucruri despre care nu era cazul să discutăm în primele etape ale erei post-Război Rece.
În primul rând, România va trebui să aibă capacitatea fizică de a modela mediul său extern.
Condiția prealabilă a oricărei strategii viitoare românești este un efectiv militar capabil, modern. Astăzi, Armata română este foarte respectată în România și în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, ea reflectă, de asemenea, realitățile strategice de după Războiul Rece: bugete mici, o preocupare cu misiuni în alte zone, cum ar fi ISAF, și o prioritizare a personalului în concordanță cu aptitudinile lui.
Unele forțe din România de azi folosesc același echipament din 1988, când eu eram în clasa a cincea și România era încă semnatară a Tratatului de la Varșovia. Programul de modernizare pe care România l-a început în 2007 a stagnat. Din 85 de achiziții planificate, Armata română a finalizat 15.
Acest lucru ar fi justificabil pentru un stat mic. Dar România nu este un stat mic; nu este Bulgaria sau Ungaria. România este al doilea cel mai mare stat NATO de frontieră, ancora flancului de sud-est al NATO și, alături de Polonia, pivotul strategiei Vestului pentru toată această regiune.
România trebuie să-și reevalueze prioritățile de modernizare militară în lumina peisajului conflictului din Ucraina. Este nevoie de reformă și modernizare cuprinzătoare, similar cu ceea ce Polonia a început cu un deceniu în urmă. Se cer cheltuieli reduse cu personalul și punerea accentului pe aptitudinile Armatei; mai puțin accent pus pe sisteme exotice de arme și mai mult accent pus pe soluții de “area denial” (sârmă ghimpată, mine etc.) pentru a consolida efortul Europei de Sud-Est împotriva amenințărilor asimetrice în stilul Crimeii. În al doilea rând, România are nevoie de o strategie pentru transformarea succesului autorității sale naționale în autoritate regională.
România este cel mai mare aliat al SUA într-un spațiu de 2.400 km, între Polonia și Israel. Este singura putere din zonă care are mărimea, potențialul latent și credibilitatea necesare pentru a proiecta stabilitate în sud-estul Europei.
Strategia României pentru a face acest lucru ar trebui să se axeze pe construirea de zone cu potențial avantaj național în domeniul securității militare, al energiei și al guvernării democratice.
Oportunitatea imediată de autoritate este in energie. Până în anul 2020, România ar putea produce mai mult gaz decât consumă ea și Republica Moldova împreună. Aceasta este o veste bună pentru CE, dar României îi lipsește o strategie pe termen lung pentru exploatarea în mod sistematic a acestei oportunități.
O strategie energetică regională românească ar depăși actuala încurajare a producției offshore și onshore. Ar fi nevoie de măsuri luate acum pentru a atinge un nivel de producție durabil și exportabil la nivel regional. Aceasta ar aborda vulnerabilitățile din infrastructură, ar accelera liberalizarea pieței energetice, ar crea responsabilitate din partea statului și ar crea obstacole în calea achiziției de active strategice de către Rusia și China.
În al treilea rând, România trebuie să reușească ca democrație. Nu doar să reușească, ci să reușească în mod vizibil.
Securitatea națională și guvernarea sunt strâns legate. Acest lucru este valabil în toate țările – inclusiv în Statele Unite ale Americii.
Diferența în cazul României este că mizele sunt mai mari aici. Trăiți într-un mediu ostil. Tocmai pentru că jucați un rol crucial în succesul Occidentului în această regiune sunteți o țintă pentru forțele din exterior – fie ea Rusia sau China – care ar folosi procesul neterminat al tranziției voastre democratice împotriva voastră. Sistemul vostru imunitar trebuie să fie chiar mai puternic decât cel al altor state.
Capacitatea României de a depăși corupția este indisolubil legată de succesul sau de eșecul nu doar ca democrație, ci ca stat. Pretindeți conducătorilor dumneavoastră o guvernare mai bunăsăli de judecată transparente, urmărirea penală în caz de mită, insistarea asupra integrității și transparenței în spațiul public este unul dintre cele mai patriotice lucruri pe care românii de rând le pot face.
Tema comună în toate aceste domenii este conducerea (leadership).
Vladimir Putin și Viktor Orban au invocat diferite versiuni ale aceleiași tezei: ordinea democratică pe care am construit-o în Europa Centrală după 1989 a fost temporară – că aceasta poate fi contestată și chiar înlocuită dacă suntem dispuși să încălcăm regulile, fie că se utilizează bani murdari, tancuri sau urne de vot.
Succesul României este contra-dovada esențiala a acestei teze. România este o dovadă că idealurile și instituțiile occidentale “funcționează” într-un moment din istorie în care avem nevoie cu disperare de exemple de succes ale Occidentului la nivel mondial.
Gândiți-vă pentru o clipă la cum ar putea arăta viitorul României dacă aceasta ar atinge potențialul său maxim: al 6-lea stat ca mărime din Europa, cu 20 de milioane de oameni, si a treia cea mai mare rezervă de gaze în UE, toate acestea ca o democrație consolidată în inima sud-estului Europei, cu instituții stabile, un standard de trai în creștere, investiții stabile din Vest și un sector energetic în plină expansiune. Aceasta este o Românie cu viziune transatlantică, ce ar fi un exemplu puternic de stabilitate, de soluții de energie și democrație în fața vecinilor săi.
Aceasta este România de care are nevoie Occidentul, din punct de vedere strategic, în aceste vremuri. Ne așteaptă în anii următori o competiție geopolitică și ideologică globală mai crâncenă decât ne-am fi putut imagina oricare dintre noi în urmă cu 25 de ani. America va avea nevoie de aliați maturi care sunt capabili să ofere securitate regiunii lor și să modeleze succesul ordinii Vestice. Angajamentul nostru strategic și economic va fi cu atât mai mare pentru aliații care reușesc cel mai mult în aceste domenii. Cu cât România va avea mai mult succes, cu atât mai mult Statele Unite vor fi prezente în țara și în regiunea dumneavoastră.
Despre România interbelică s-a spus că a reprezentat o „stare de necesitate”. Aceasta este valabil și pentru România de astăzi. Sunteți într-o „stare de necesitate” pentru America și pentru alianța occidentală. Au fost momente în istorie când cel mai sigur lucru pentru România a fost să păstreze un profil scăzut și să acționeze ca un stat mai mic (neînsemnat) decât în realitate. Acum nu ne aflăm într-unul din acele momente. Acesta este un moment în care românii trebuie să fie subiecte mai degrabă decât obiecte ale istoriei. Un moment în care să conduceți în regiunea dvs. – în guvernare, securitate și energie – în ciuda faptului că totul în jurul vostru se mișcă în direcția opusă.
Eu cred că România este pregătită pentru acest moment. Dispuneți de instituții mai stabile, de resurse financiare mai mari și de aliați mai buni decât dispunea statul român în perioada interbelică. Ultimii 25 de ani au oferit toate ingredientele necesare succesului dumneavoastră. Tot ceea ce aveți nevoie acum este încrederea. Alegerea este a dumneavoastră, în cele din urmă. Dar Occidentul are nevoie de România pentru a reuși, pentru viitorul vostru si pentru viitorul nostru.
Vă mulțumesc.

Nota:
As vrea sa nu fiu patetic si nici sa va panichez. Dar va implor sa cititi textul! Este o scurta conferinta sustinuta astazi intr-unul din amfiteatrele Facultatii de Drept de Wess Mitchell, presedintele CEPA. Detalii despre autorul conferintei veti gasi la finalul acestui articol, la fel si despre CEPA. Dar mai important decit autorul sau acronimul CEPA este textul conferintei in sine. Cititi-l cu atentie, va rog! Raspinditi-l, faceti-l sa circule, incercati sa convingeti cit mai multi romani sa citeasca aceste rinduri! E mai important ca oricind! Pentru noi toti, pentru Romania, pentru viitorul copiilor nostri!
Sublinierile imi apartin. Traducerea din textul original (engleza) a fost realizata in timp record cu sprijinul unor colaboratori carora tin sa le multumesc si pe aceasta cale. Imi asum eu, insa, in cazul in care apar mici stingacii de exprimare, orice posibila greseala. Pentru conformitate si confruntare cu textul original există si textul  in limba engleza.
 Despre autor: A. Wess Mitchell is President and Co-Founder of the Center for European Policy Analysis (CEPA), a U.S. foreign policy institute dedicated to the study of Central Europe. At CEPA, he leads in the strategic direction of the institute, the intellectual and financial development of major programs, and the executive management of Center resources and staff. In helping to form CEPA, Mitchell has sought to reinforce Central Europe’s position in U.S. global strategy and strengthen America’s diplomatic, commercial and security relationships with key allies in the region.
Mitchell co-founded CEPA in 2005 with its Chairman Larry Hirsch, and has played a critical role in the institute’s formulation and growth as a successful 501(c)(3) startup organization. As President and CEO, he has helped to build CEPA into the largest concentration of expertise on the Central European region in the United States, establishing effective strategic partnerships with transatlantic governments and universities and leading capital growth campaigns that have attracted funding from major corporate, foundation, and private sponsors. Under his tenure, CEPA has become one of Washington’s fastest growing think tanks with a wide following in senior policy circles in Europe and the United States.
Mitchell is a frequent public commentator whose articles and interviews have appeared in The Wall Street Journal, New York Times, International Herald Tribune, Washington Post, BBC, Gazeta Wyborcza, Der Spiegel, Harper’s Weekly, American Interest, National Inter-est, National Review, Orbis, and Internationale Politik, among others. He is a frequent consultant to U.S. and European governments, and has given briefings and lectures at the Central Intelligence Agency, U.S. State Department, Johns Hopkins SAIS University, Har-vard, UC-Berkley and elsewhere. During the 2012 U.S. Presidential elections, he worked for the Mitt Romney presidential campaign, serving on both the National Security Transition Team and the European Policy Working Group.
A Texas native, Mitchell began his career as an intern in the office of Congressman Larry Combest. He holds a Masters Degree from Georgetown University’s Edmund A. Walsh School of Foreign Service, where he was awarded the 2004 Hopper Award for his work on American grand strategy. He has completed research for a doctoral dissertation, has lived and studied in England and Germany, and is member of the editorial board of International Politics Reviews in London. He is a member of the CEPA Board of Directors and serves on the advisory councils of the Richard G. Lugar Institute of the German Marshall Fund, the Slovak Atlantic Commission, the Prague Center for Transatlantic Relations, Atlantische Initiative Berlin, and the Alexander Hamilton Society of Washington. He is currently completing his second book, examining U.S. global alliances and 21st Century geopolitics, with Professor Jakub Grygiel of Johns Hopkins University SAIS.


La solicitare, există și textul original, în limba engleză.

tROfi indignat

Întâmplarea a făcut să-mi arunc privirea peste un articol apărut în urmă cu un an unde îmi exprimam dezacordul pentru dezarmarea haotică la care am fost supuși și atrăgeam atenția asupra unui potențial pericol, care acum pare eminent. Mi-am aruncat privirea asupra comentariilor și acestui fapt se datorează această intervenție. Este normal să fii, sau să nu fii de acord; este firesc să răspunzi și să-ți exprimi opiniile într-un limbaj normal sau comun, deși civilizat este cel pe care-l agreez; nicio problemă, dacă cineva vrea să spună ceva, și nu se exprimă corect, îl înțeleg perfect s.a.m.d. Însă este enervant pentru mine dacă cineva se leagă de numele meu, care este TROFIMOV. Iar dacă mă face în toate felurile și-mi reproșează că mănânc degeaba pensie de colonel, atunci... chiar mi-a atras atenția! Iată-mă, Ifim Trofimov, colonel de tancuri în rezervă, din Mila 23, fost comandant, acum pensionar, blogger, om normal, îndrăgostit, inculpat fără rovinietă, administrator de scară, cumpărător, șef de punct de lucru, prieten, naiv, simplu trecător sau  om normal și așa mai departe. Da, dar iată ce se întâmplă pe lângă el, un picuț, și datorită lui:



video

filmare cu telefonul, tROfi 13.03.2015
13 martie, sau UM 01303
Batalionul 1 Tancuri "Vlad Țepeș"

 

vineri, 13 martie 2015

Întâmpinare model tROfi

     ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
Str. Văleni nr. 44, Ploiești
SECȚIA 1 CIVILĂ
DOSARUL NR. 15463/281/2014
Termen la data de 10 Martie 2015, ora 09:00


Domnule Președinte,

              Subsemnatul TROFIMOV IFIM, domiciliat în Târgoviște,(................), județul Dâmbovița, în calitate de intimat-debitor, în cauza de față, formulez prezenta

Întâmpinare

la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, prin APEL împotriva Încheierii din data de 04.06.2014, pronunțată de Judecătoria PLOIEȘTI în dosarul nr. 15463/281/2014 și solicit să respingeți acțiunea în totalitate.
ÎN FAPT:
Apelantul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, solicită modificarea încheierii apelate și încuviințarea executării silite a PVCC seria R11 nr. 0122165/07.06.2011.
Pe parcursul a nu mai puțin de cinci pagini sunt invederate considerente cu extrase din diverse documente, dar se ascunde/omite faptul că acesta face parte dintr-o serie de trei PVCC emise la aceeași dată, 07.06.2011, pentru o contravenție săvârșită continuu, într-un interval de câteva ore, două dintre cele trei PVCC fiind deja executate silit.
Se pune accent pe respectarea unei proceduri de comunicare a procesului verbal și a înștiințării de plată, însă lucrul cel mai important, care constă în aducerea la cunoștința debitorului a PVCC pare a nu avea nicio importanță.
Se subliniază faptul că „debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție”. Cum să fac plângere împotriva a trei procese verbale pe care nu le-am primit și de a căror existență nici nu am avut cunoștință?
Iar ca umilirea mea să fie deplină, am fost executat silit de două ori și se solicită să fiu executat și a treia oară pentru o faptă pe care nu am comis-o!  
Cu toată responsabilitatea, afirm următoarele:
.........................................................................................................................

             Având în vedere cele prezentate, consider că sunt îndreptățit să solicit respingerea acțiunii în totalitate.
În primul rând, datorită faptului că nu mi-a fost adusă la cunoștință existența celor trei procese verbale de contravenție. Procedura de comunicare a unui titlu executoriu „prin afișare la domiciliul contravenientului” iată că nu a funcționat în cazul meu. La domiciliu nu am afișier. Iar a lăsa documente importante la îndemâna copiilor, vecinilor sau chiar și în cutia poștală care nu prezintă siguranță, este o gravă eroare, aș numi acest lucru chiar lipsă de responsabilitate din partea celor care fac asta.
Deoarece nu am intrat în posesia acelor procese verbale, nu am avut posibilitatea nici să depun plângere împotriva PVCC și nici să aleg varianta cu plata jumătății din cuantumul amenzilor. Mai mult, nu am luat la cunoștință nici despre ÎNȘTIINȚAREA DE PLATĂ a tarifului de despăgubire în valoare de 28.00 Euro, parte integrantă din PVCC.
În al doilea rând, prin cele două taxe de 28 de Euro pe care le-am plătit deja, CNADR a fost despăgubită îndoit. Este nevoie să mai plătesc încă o taxă de 28 de Euro, a treia, pentru o faptă care nici măcar nu a fost săvârșită de mine?
În al treilea rând, consider că a fost săvârșit un abuz prin apelarea la executare silită, fără informarea celui în cauză. Înștiințările privind declanșarea urmăririi silite, cele privind măsura popririi, somațiile privind achitarea sumelor precum și plata unui onorariu executorului judecătoresc echivalent cu 8 taxe de rovinietă pe un an, le-am perceput ca pe o pedeapsă și umilință.
Consider ca întemeiată și binevenită măsura luată săptămâna trecută de către Judecătorii Curții Supreme care au admis un recurs în interesul legii, stabilind că procesele-verbale întocmite de CNADR pentru lipsa rovinietei sunt nule în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Dar până când această hotărărâre va fi publicată în Monitorul Oficial și va deveni literă de lege, eu am încredere în dreapta dumneavoastră judecată.

Anexe:
...................................................................................................................

Trofimov Ifim                                                                     27.02.2015

Domnului Președinte al Tribunalului PRAHOVA

duminică, 8 martie 2015

De 8 Martie

De ce dai voie vantului să umble
Prin părul tău și să ți-l răvășească?
E mângâierea lui, facută-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?
Sunt degetele lui fâlfaitoare
Mai meștere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap pâna-n picioare,
Cand îți dau jos buchetul de pe umăr?
De ce lași vântul ca să-și pună palma
Oriunde vrea, și-ncolăcindu-ți sânul,
Prin fustele subțiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu-ochi blanzi, bătrânul?
De ce, când te pândește-ascuns prin iarbă
Și vrea să îți sărute gura-n voie,
În timp ce eu tânjesc cu plansu-n barbă -
Pe el îl lași … iar mie, nu-mi dai voie! …
Radu Stanca


Noi doi
Noi doi ne potrivim perfect
Cum liniile schiţei în proiect
Petalele aceleeaşi culori
Coroană tandră-n juru'-acestei flori
Sărutul cel dintâi, înfiorat,
ori l-am gustat, ori nu l-om fi gustat...
Cum luna-n cerul nopţii-nmiresmate
Când şi salcâmii-s beţi şi au păcate
Cum floarea cea albastră-n păr ca spicul
Ca umbra tăinuită ce-ţi vălureşte chipul...
Suntem capetele unui nărăvaş zmeu
unul e bun, surâde, altul e nemilos şi rău
nisipul fin din mare spălat de-un ultim val
boabele dintr-un ciorchine de strugure
şi peştii dintr-o apă mai tulbure
necunoscutele din aceeaşi problemă
şi toţi cei urmăriţi de o veche dilemă
dulceaţă pe felia unsă cu unt
victimele unui război care n-a început
inima şi lăcaşul ei fermecat
bărbatul care n-a iubit şi nu-i încă bărbat
zâmbetul inocent pe chipul unui copil
risipirea de floare şi cântec dintr-un april
lutul prefăcut în amforă de-o mână dibace
tristeţea şi durerea pe-un chip care tace
vorbire-n tăcere şi-n necunoscut
şi buzele noastre într-un ultim sărut.
Suntem pasărea pe care-am ucis-o cu praştia
fără să ştim, fără să ştie,
şi sentimentul stăruitor că,
suflând cu iubire deasupra ei
o să-nvie.
tROfi

tROfi

marți, 3 martie 2015

ONOARE ȘI DEMNITATE

DECLARAȚIE POLITICĂ
 Adresată de către domnul senator: Leonardo Badea
Circumscripţia electorală: 16 Dâmbovița
Colegiul electoral: 1
Grupul Parlamentar: PSD
Şedinţa Senatului din data de: 02.03.2015

ONOARE  ȘI DEMNITATE,
SAU  DREPTURILE  MILITARILOR  ROMÂNI  ÎN
ACTUALA CONJUNCTURĂ  INTERNAȚIONALĂ

       Stimați colegi,

Cicero spunea că :„ Dintre toate satisfacțiile omenești nimic nu este mai onorabil și mai important decât să meriți cu adevărat recunoștința din partea patriei”.

Ideea acestei declarații politice a venit în urma unor discuții cu cadre militare, active și în rezervă, care mi-au sesizat mai multe probleme legate  de modul de calcul și de plată, sau mai exact de neplata a unor drepturi bănești.
Așezată în acea parte a Europei numită și „străinătatea apropiată” pe care  Federația Rusă o consideră drept sferă de interese exclusivă, România a devenit flancul de est al Uniunii Europene și al NATO, ea fiind acum, in fapt, potrivit opiniei unui analist militar, graniță de facto cu Rusia, după anexarea Crimeii de către aceasta. Membră a Alianței Nord Atlantice, care acordă  atenția necesară poziției geostrategice a României, ilustrată și de recenta decizie a  miniștrilor apărării din statele membre, de înființarea a șase centre de comandă și control, dintre care două în România, țara noastră nu va putea evita o atenție specială din partea Federației Ruse. Că este așa, este suficient să amintesc amenințarea lui  Vladimir Evseev,  directorul Centrului pentru Studii Politico-Militare din Moscova, care a declarat că „dacă România se va lăsa antrenată într-o astfel de confruntare, atunci este imposibil ca o serie de obiective militare din România să nu fie trecute pe lista acelor ținte care vor fi neutralizate cu diferite tipuri de arme.  Rusia consideră că din bazele NATO de pe teritoriul României vor putea fi lansate dispozitive antirachetă sau rachete balistice, astfel că va fi obligată să atace, în cazul în care România se lasă antrenată într-o confruntare dintre NATO și Rusia.  
 Criza geopolitică din Ucraina reprezintă pentru România un semnal clar pentru afirmarea stabilității și seriozității în politica sa internă și internațională.
Pentru a-și consolida apărarea în contextul amenințărilor reprezentate de conflictul din Ucraina și de acțiunile agresive ale Rusiei, România va trebui să deruleze un complex de măsuri, pe mai multe planuri. Pentru structurile militare aceasta înseamnă programe de modernizare a forțelor sale armate, intensificarea activităților de instruire și aplicații, dar și cointeresarea și fidelizarea militarilor de carieră ai țării, indiferent că vorbim de instituții din domeniul apărării, ordinii și siguranței naționale, de militari activi sau în rezervă.
Cele mai sus evocate impun conducerilor structurilor militare, dar și ale țării, inclusiv ale Parlamentului României să vegheze la două aspecte fundamentale: la formarea ofițerului în spiritul și pentru sentimentul onoarei și demnității militare și la apărarea demnității și onoarei acestuia.
Printre calitățile militarilor - ofițeri, subofițeri sau militari angajați -sentimentul onoarei ocupă incontestabil primul loc. Pentru noi, civilii, onoarea este cea care stă la baza statutului de militar, ceea ce însemnă  disciplină, legalitate, civism, disponibilitate, austeritate, curaj, solidaritate. Dar onoarea, și mai precis onoarea militară, este cea care reprezintă coloana vertebrală în jurul căreia se organizează această arhitectură specială care îl distinge pe militar de ceilalți. La rândul ei demnitatea are, printre alte sensuri, si pe acela care semnifică si un fel de atitudine a celorlalți fată de cineva, iar in cazul nostru fata de militari, o atitudine marcată de respect. Ori tocmai despre aceasta atitudine a statului fată de militari au venit să-mi vorbească cadre militare, dar mai ales membri de familie ai acestora, atât din sistemul de apărare, cat si de siguranță națională. Aceștia mi-au relatat situații pe care domniile lor le apreciază ca fiind ʺdiscriminare legislativă și socio-profesionalăʺ, îndreptată împotriva militarilor activi și în rezervă, numărul celor care simt in acest fel nefiind deloc mic
Este cunoscut faptul că militarii suporta, prin angajament si jurământ fată de stat, o serie de privațiuni, printre care interdicția de asociere in sindicate, de a declara sau participa la grevă, să dețină societăți comerciale sau să participe la administrarea acestora, să facă parte din formațiuni politice si să candideze pentru a fi aleși în administrația publică locală, în Parlamentul României, precum și în funcția de Președinte al României, la care se adaugă, nu de puține ori, obligația să își schimbe frecvent domiciliul în funcție de interesele serviciului militar și în mod implicit, în funcție de interesele statului român. Aceste interdicții si privațiuni au existat dintotdeauna pentru militari însă, de-a lungul timpului, pentru compensarea acestora, în România, la fel ca și în celelalte state civilizate ale lumii, a fost dată o legislație de tip compensatoriu concretizată în 2 legi aplicabile structurilor militare: o lege specifică de salarizare și o lege specifică de pensionare. Acest echilibru legislativ a existent până la data de 01.01.2011, când Regimul Băsescu - Boc a abrogat legile specifice de salarizare și de pensionare menite a compensa aceste privațiuni impuse de serviciul militar si a aprobat Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 263/2010 privind sistemul unic de pensii. Prin această legislație, militarii activi si cei in rezervă sunt tratați identic cu civilii, însă militarii consideră că acest fapt este discriminatoriu cât timp lor le sunt menținute limitările și interdicțiile de drepturi și libertăți constituționale.  De fapt, susțin aceștia, această integrare in sistemul „unitar” nu este completă, ci s-a făcut doar în pârțile care convin celor care nu înțeleg, sau înțeleg voit distorsionat situația aparte a militarilor  si  a armatei.
 Printre argumentele ce sunt invocate in susținerea acestei concluzii sunt enumerate:
- desființarea, de la 01.01.2012, a dreptului la pensie militară si recalcularea acesteia, nemaitinându-se cont de privațiunile, limitările ori interdicțiile de drepturi de natură constituțională impuse de cariera de militar. Situația a fost reparată, la inițiativa Guvernului Ponta, prin adoptarea Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Repararea este însă parțială, deoarece proiectul noii legi a pensiilor militare nu a fost pus in dezbaterea Parlamentului.
- nemulțumiți sunt militarii si pentru faptul că exista drepturi legale  care nu li se plătesc. Astfel, legislația in vigoare (art. 20 alin. 1 din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010) prevede că, la trecerea in rezervă sau direct in retragere, militarii, polițiștii si funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare beneficiază de un ajutor stabilit in raport cu solda funcției de baza, respectiv salariul funcției de bază avuta/avut in luna schimbării poziției de activitate, precum si de un ajutor egal cu doua solde ale funcției de bază, respectiv cu doua salarii ale funcției de baza, atunci când sunt trecuți in rezerva sau direct in retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege, însă acest lucru nu se aplică. Statul roman a elaborat, anual, acte normative (Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283 din 2011, OUG 103 din 2013, Ordonanța de urgentă nr. 83/2014) care prevăd că aceste drepturi nu se plătesc.
Iată, stimați colegi, câteva dintre problemele despre care am fost informat că preocupă cadrele militare, aspecte cunoscute sau necunoscute, luate in atenție sau voit ignorate, dar care sunt circumscrise apărării onoarei si demnitatii militare, trăsături care nu tin numai de profilul psihomoral al individului, ci si de atitudinea statului fata de aceasta categorie socio – profesionala. Nerecunoașterea sau afectarea lor prin lipsă de măsuri care să ilustreze importanta pe care o dăm structurilor militare  romane - pioni de bază al integrității teritoriale, al statului de drept si siguranței naționale - pot avea, desigur, urmări asupra  capacității de apărare a României, într-o perioadă in care liniștea si stabilitatea interioară sunt cu atât mai importante, cu cât in apropierea granițelor tarii noastre instabilitatea este accentuată.
Ce ar trebui făcut in direcția remedierii celor expuse mai sus si pentru a da un semnal de  apreciere a rolului armatei si de considerare a onoarei si demnității militarilor ?
       - Revenirea la o legislație de tip compensatoriu cu privire la salarizarea cadrelor militare, care să acopere interdicțiile si privațiunile impuse de cariera militară. Este cunoscut faptul ca  Armata, cadrele militare au avut drepturi de rentă – pensie de serviciu încă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. In situația menținerii cadrelor militare in sistemul unitar a personalului plătit din fonduri publice, va trebui să ne asumăm eliminarea interdicțiilor care conferă, de fapt,  disciplină, ordine si stabilitate sistemului militar si să se procedeze la aplicarea prevederilor Codului Muncii si acestei categorii socio-profesionale.
         - Urgentarea dezbaterii Legii pensiilor.
         - Plata tuturor drepturilor stabilite prin lege pentru cadrele militare si renunțarea la emiterea de acte normative de amânare repetată a onorării acestora.
          Toate  acestea trebuie realizate în strânsă legătură cu constrângerile bugetare, urmărindu-se alinierea la prevederile europene, o preocupare constanta a actualului guvern.

                                                      Senator PSD,

  LEONARDO BADEA