sâmbătă, 29 august 2015

NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR!

NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR!
Astăzi, 29 august 2015, în comuna Mătăsaru, sat Puțul cu Salcia,
au fost comemorați și pomeniți doi creștini, doi buni români:
ACHIM GHEORGHE și soția sa MARIA NICOLAE.
Evenimentul a putut avea loc datorită implicării personale a domnului doctor în istorie FLORIN ȘANDRU - cercetător științific în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului - Academia Română, cel care i-a cunoscut personal timp de aproape 20 de ani pe cei comemorați azi, domnia sa fiind și fondatorul și reprezentantul legitim al Fundației Culturale "Doina și Ion Aldea Teodorovici" în România.
La eveniment au participat personalități din București, Târgoviște și Pitești, printre organizatori numărându-se:
- Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni - București;
- Fundația Culturală "Doina și Ion Aldea Teodorovici", Pitești - România;
- Platforma Civică "Acțiunea 2012" - București;
- B.O.R. prin reprezentanții săi din București, ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, ai Protopopiatului Găești și ai Parohiei Puțul cu Salcia;
- Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria" - București, prin cel mai distins reprezentat, președintele asociației, domnul gl.mr.(r) dr. Neagoe Visarion;
- Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria", Filiala Dâmbovița - Târgoviște;
- Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria" , Filiala Argeș - Pitești.
În alocuțiunile prezentate, au fost evocați și eroii care-și dorm somnul de veci și în pământul patriei, dar mai ales în pământul străbun al Basarabiei, sau de pretutindeni.
POPOARELE SE ONOREAZĂ PE ELE ÎNSELE CÂND PĂSTREAZĂ ȘI ÎNCONJOARĂ CU DRAGOSTE MEMORIA MARILOR PATRIOȚI, ÎN AMINTIREA CĂRORA AU RIDICAT STATUI. (CAROL I)














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.