luni, 29 mai 2017

Edmond Milea‎ în PENSIONARII MILITARI UNIŢI ÎNTR-O SINGURĂ FORMĂ ASOCIATIVĂ


Camarazi,
In urmă cu câteva zeci de minute am parasit Palatul Parlamentui, unde m-am întâlnit și am discutat cu câțiva deputați despre locul în care au fost plasați (aș zice aruncați!!) militarii în noua lege a salarizării. Un loc umilitor si neonorant, care duce oastea Țării în pragul dispariției, periclitând grav apărarea, independența și suveranitatea națională.
Deputații s-au arâtat contrariați că lucrurile discutate cu ei nu au fost prezentate și de structuri reprezentative ale militarilor, adica M.Ap.N., in primul rând, dar și asociațiile profesionale și sindicatele ”de ramură”.Manipularea din această perioadă ascunde modul parșiv prin care reprezentații puterii (PSD+ALDE), dar și UDMR gândesc politica de apărare a Țării și așeaza cariera militară în cadrul societății românești. Faptul ca soldatul este considerat ”municitor necalificat”, colonelul reprezintă 2,5 femei de serviciu, iar seful militar al Armatei (adică Seful SMG) este pe aceași treaptă cu un pâpușar, trebuia să ridice de pe scaun Președintele României (comandant suprem!!), pe ministrul apărării, dar și pe șeful SMG. ”Găselnița” cu anexa legii salarizării escamotează decizia politică a guvernanților de a lovi indirect in rezervișii militari, cârora să nu li se acorde drepturile prevăzute de lege. Cine nu pricepe acest joc mârșav, să-și vad liniștit de ”pensia nesimțită”. Pe aceștia e clar că nu-i deranjează discriminarea la care sunt deja supuși pensionarii militari, crezând că au suficientă ”osânză” să reziste până la capâtul vieții cu ”cuantumul aflat in plată”. Să fie sănătoși și ei și cei care stau încă ascunși în casele de vacanță! Aceștia sunt și cei care au contribuit prin pasivitate și obediență la degradarea statutului militarului român în societate, iar acum nu au curajul să-și apere cu demnitate casta din care încă fac parte.
E posibil ca lipsa noastră de reacție (a militarilor de carieră, în primul rând) să schimbe radical locul și locul militarului român în societatea românească. Asta vreți domnilor generali, ofițeri, maiștrii militari, subofițeri și angajați pe baza de contract? Asta vreți să lăsați generațiilor viitoare? Lașitatea și obediența nu sunt valori specifice militarului român. Iar pentru asta, cei care mai au sânge kaki (scuze aviatori si marinari!!) să-și facă auzită vocea și fapta. Acum cât nu e prea târziu.
Îl rog public pe Dl. Gl. Dr. Mircea Chelaru să participe la ședințele comisiilor din Camera Deputaților de mâine și, probabil, poimâine, alături de reprezentații SCMD și ai celorlalte asociații ale rezerviștilor pentru a pleda în favoarea militarului român și a Armatei Române. Așteptăm semnalul dlui general. Mulțumim anticipat!
Ne vedem mâine în Parcul Izvor începând cu ora 12.00.
Cu stima,
Col(r) Edmond MILEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.